Buzunarul cu pâine.


Trăim într-o țară săracă. Fără prea multe posibilități. Cu prea multe prejudecăți. O țară în care ușile ți se închid în nas înainte de a bate la ele. O țară în care nu ți se permite să ai vise deoarece nu ai posibilitatea de a ți le implini. O țară în care ești nevoit să te complaci cu deciziile altora. O țară în care trebuie să joci după cum ți se cântă. O țară în care nu ști cum vei trăi ziua de mâine.

Văd deseori pe stradă oameni sărmani. Unii sunt chiar iîn floarea vârstei. Tineri. Însă mulți au adunat destule primăveri încât să mai conteze pentru comunitatea în care trăiesc. Tinerilor nu le sunt acordate șanse încât să realizeze ceva în viață. Bătrânilor nu le sunt acordate ajutoarele de care au nevoie după o viață în care au muncit pe brânci. O viață în care și-au ros coatele muncind pentru a trăi de pe o zi pe alta. Neavând de ales, se apucă să-și vândă chiar și hainele de pe ei. Sau, în cel mai rău caz, de furat și de cerșit. Uneori, tot ce au e doar un buzunar cu pâine. Uscată. Pentru ei asta reprezintă masa pe ziua respectivă. De multe ori, pâinea aceasta o împart cu alte câteva suflete. Nu știu dacă vor mai prinde ziua de mâine. Pentru ei, viața nu mai este ceva de care să se bucure. Este un chin, un gust amar cu care se trezesc în fiecare dimineață. Cu care adorm în fiecare seară. Mulți dintre ei nu au unde să-și odihnească trupul obosit. Mulți dintre ei au banca lor din parc unde, sub cerul plin de stele, visează la o viață mai bună. Au ca pijamale hainele aruncate de cei cu mai mulți bani ca ei. Le sunt pijamale, haine de zi, de muncă, de duminică. Copacii sunt prietenii care nu i-au mai căutat de ani de zile. Singurii care li se alătură sunt cățeii vagabonzi. Trăind aceeași viață mizerabilă, îi acompaniază zi de zi. Acești oameni visează și speră că ziua de mâine norocul să dea peste ei. Să facă rost de ceva mai multă mâncare sau de un adăpost puțin mai călduros. Zilele călduroase nu sunt o problemă, dar când vine anotimpul friguros încep să adune cartoane, sticle de plastic și tot ce găsesc pentru a face rost astfel de un bănuț în plus. De multe ori, cartoanele găsite se transformă într-un king-sized bed. 
De ce suntem nepăsători la astfel de lucruri? De ce nu ne punem în locul lor? De ce nu ne gândim că ar putea fi părinții noștri în acea situație? Sau chiar noi. De ce alegem să le aruncăm doar priviri disprețuitoare și nu facem nimic în privința asta? Ne plângem că țara noastră e plină de cerșetori și de hoți, dar nu ne gândim că poate acei oameni nu au de ales. Nu au avut părinți care să îi îndrume. Nu au avut posibilitatea de a urma o școală. Nu se pot angaja. Sau poate au avut toate aceste lucruri, dar viața nu a fost mereu bună cu ei. Poate o decizie greșită i-a adus în această situație. Poate nu au avut niciodată pe cineva alături care să îi sfătuiască, care să îi îngrijească.
Împărțiți puținul care îl aveți cu cineva care chiar are nevoie. Bogați sau săraci, tot oameni suntem. Dacă noi nu ne ajutăm unii pe alții, cine o va face? Nimeni.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau
  •  Director Web Romania - LinkWeb.ro - Adauga si site-ul tau
  • Ro2.ro - Promovare si statistici web
  • PHANTOMs TOP
  • Anunturi Gratuite
  • Web-Links.ro
%d blogeri au apreciat asta: